luni, 15 iunie 2015

Punct ochit, punct lovit!

FC Brașov - Gaz Metan Mediaș 0-0

Singura reprezentantă a județului în fotbalul de performanță, Gaz Metan Mediaș, a avut parte miercuri de cea mai tristă zi din istoria sa. Medieșenii au evoluat la Brașov în ultima etapă a ligii 1, dar nu a reușit să învingă și să se mențină în primul eșalon. Echipa medieșeană a jucat la 0-0, anost, defensiv, mulțumindu-se să aștepte rezultatul din celalalt meci, dintre Chiajna și Petrolul. De altfel Gaz Metan și FC Brașov au retrogradat împreună în Liga a 2a.

 

Anul trecut, Gaz Metan și FC Brașov s-au întâlnit la Mediaș, într-un meci în care ambele echipe aveau nevoie de un egal ca să nu retrogradeze și să trimită Timișoara în liga 2. A fost 1-1 și bănățenii au acuzat ambele echipe de non-combat.
Miercuri scenariul s-a repetat. Mediașul avea acum nevoie să învingă la Brașov, ca să rămână în Liga 1 și să nu depindă de rezultatul dintre Chiajna și Petrolul.
Gaz Metan a beneficiat 73 de minute de jocul rezultatelor, timp în care Petrolul a reușit să o țină în șah pe Chiajna. Medieșenii au pierdut pe mîna lor locul în Liga 1, nereușind să înscrie în poarta Brașovului, după ce ”stegarii” pierduseră orice șansă la 3-2 pentru Chiajna.
”Lupii galbeni” au deschis scorul în minutul 11 prin N’Koyi, însă Adrian Cristea a egalat peste numai șase minute cu un șut incredibil. După pauză, ploieștenii au condus din nou prin golul lui Kronaveter, însă avantajul a durat din nou numai șase minute, Purece marcînd cu un nou gol spectaculos.
Pena i-a urcat însă pe ilfoveni pe locul 12 în minutul 73, cînd a înscris pentru 3-2. 

La Brașov, Zomislici a izbit bara cu un șut de la mare distanță,  în timp ce medieșenii n-au reușit să înscrie un gol care le-ar fi asigurat menținerea în Liga 1, brașovenii uitând de "mâna de ajutor" întinsă de Gaz Metan cu un an în urmă.
Ambele echipe merg în liga 2, iar soarta Mediașului se va decide în următoarele două luni, când se va anunța dacă Transgaz și Romgaz vor mai susține sau nu gruparea.

După șapte sezoane
Gaz Metan va evolua din nou în Liga a II-a, după şapte sezoane petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc. Alb-negrii au promovat în anul 2008, sub comanda lui Cristian Pustai, iar în sezonul 2010-2011 au obţinut cea mai bună clasare, locul al şaptelea, care, în urma retrogradării Politehnicii Timişoara, i-a dus în Europa League. Mediașul a ajuns până în play-off, când Austria Viena i-a curmat visul european.

FC Brașov: Mutu - Străuț, L. Goian, Novakovici, Novak - Leko, Zomislici - M. Constantinescu, Aganovici, C. Ganea - Țîră
Rezerve: Iacob, Barna, Botia, Bleambu, Monea, Buga.
Gaz Metan: Pleșca - Crețu, Trtovac, Muth, Buzean - R. Zaharia, Băjenaru - A. Munteanu, Vitinho, Llullaku - D. Roman
Rezerve: Greab, Visa, Elton, Velasquez, Ciprian Petre, Figliomeni, Avram.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri