marți, 25 martie 2014

Ciprian Petre: "Poate se repetă scenariul şi mergem în Liga Europa!"

Mijlocaşul Gazului Metan nu are emoţii când vorbeşte de obiectiv şi susţine că şi–ar dori să joace din nou în competiţia continentală, în care a ajuns până în play–off, acum 3 ani.

Ciprian Petre a fost, şi vineri seara, unul dintre cei mai activi jucători ai Gazului Metan de pe teren, în confruntarea cu Corona Braşov. Fotbalistul vorbeşte, în exclusivitate pentru Tribuna, despre jocul cu Corona şi despre obiectivul grupării medieşene, dar nu uită nici de următorul joc din campionat, cel cu "U" Cluj.
- "Cipri", cum a fost jocul cu Corona? "Lanternă", "lanternă", dar v-a cam chinuit puţin...
- În prima repriză ne-am creat câteva ocazii, pe care însă le-am irosit cu uşurinţă. Apoi, odată cu trecerea timpului, parcă am intrat un pic în panică, pentru că vedeam că nu reuşim să marcăm. Cele 3 puncte sunt extrem de importante pentru noi, chiar dacă am transpirat un pic pentru ele. E bine, pentru că stăm în plutonul din prima jumătate a clasamentului şi suntem "în cărţi" pentru a ne atinge obiectivul, locul 7. Bine că a marcat Jordan!
- Cu 33 de puncte staţi liniştiţi?
- Da, cum să nu! Suntem scăpaţi de-o grijă, nu mai intrăm în hora retrogradării, dar repet, obiectivul nostru este locul 7, la aşa ceva trebuie să ne gândim noi, nu la faptul că am scăpat de griji în ceea ce priveşte retrogradarea. Chiar dacă am începutl prost sezonul, eu unul zic că nu avem lot de echipă care să se bată pentru evitarea retrogradării. Avem un lot bun valoric şi un antrenor cu destulă experienţă, care ştie să ne pună în teren în aşa fel încât să apară şi rezultatele.
- Vorbeşti de locul 7, dar te văd zâmbind...
- Adevărul este că cine ştie, poate se repetă scenariul de acum 3 sezoane, când am terminat pe 7, dar după aia am mers în cupele europene, în Liga Europa. Nu se ştie niciodată, poate echipele care se clasează mai sus de noi nu primesc licenţa şi uite-aşa ajungem din nou... la export. Trebuie să ne zbatem, să terminăm cât mai sus, apoi stăm la cotitură.
- Urmează meciul cu "U" Cluj. La ce te aştepţi?
- "U" are suporteri minunaţi şi sunt convins că, din tribune, o să-i împingă de la spate pe cei din teren, să obţină un rezultat bun. Dar vom fi şi noi pe teren, asta e clar. Mă aştept la o atmosferă incendiară la Cluj, dar sper ca, după 90 de minute, să ieşim cu zâmbetul pe buze de pe teren, să luăm măcar un punct.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri